VIITORUL ESTE ACUM – TRANSPLANTAREA DE CELULE MONONUCLEARE DIN SANGELE CORDONULUI OMBILICAL

Asistam la schimbrea Medicinei alopate intr-una noua si extraodinara, Medicina Regenerativa, in cadrul careia transplantul de celule stem detine un potential urias in restaurarea leziuniilor tisulare, a dezechilibrelor functionale si patologice.

In acest sens, numeroase studii clinice in domeniul celulele stem adulte si embrionare sunt in desfasurare.

Intr-un studiu initiat din 2007, in 25 de centre din Hong Kong, China si Taiwan, se intentioneaza transplantarea de celule mononucleare din sangele cordonului ombilical, cu buna potrivire HLA. Acestea vor fi injectate direct in maduva spinarii cu scopul de a trata leziuni de la nivelul coloanei vertebrale.

Acest studiu este coordonat de catre dr Young, director al Centrului W.M.Keck pentru Stiinte Neurologice Intercoordonate si profesor la Rutgers, Universitatea de Stat din New Jersey, fiind recunoscut ca unul dintre cei mai eminenti neurologi din lume.

In faza a doua a acestui studiu clinic, pacientiilor care suferisera leziuni complete ale maduvei spinarii in urma cu circa 7 ani, li s-au administrat doze crescatoare de celule mononucleare din sangele cordonului ombilical in asociere cu litiul care are rolul de a imbunatatii regenerarea fibrelor nervoase. Toti subiectii sunt incurajati sa stea in picioare sau sa mearga pe jos timp de o ora, dupa o zi de la transplantul de celule.

Rezultatele neurologice si motorii vor fi stabilite la 1, 2, 6, 24 si 48 saptamani dupa transplant.

Rezultatele au fost uimitoare in sensul ca dupa 6-12 luni de la transplant, 15 din cei 20 de pacienti (75%) au fost capabili sa se plimbe cu asistenta minima, mentionand faptul ca acest lucru a fost posibil dupa 7 ani de la lezarea completa a maduvei spinarii.

Fiecare componenata a acestei terapii, va fi testata intr-un studiu de faza trei care va include 120 de pacienti cu afectiuni cronice complete ale maduvei spinarii din China si alti 120 din India, Norvegia si Statele Unite ale Americii.

Pacientii vor fi impartiti in mod aleatoriu in 4 grupe cu diferite terapii. Primul grup va beneficia doar de tratament chirurgical, al doilea de tratament chirurgical plus litiu, al treilea de tratament chirurgical plus transplant, iar cel de-al patrulea, de toate trei terapiile (tratament chirurgical + transplant + litiu).

Urmeaza o perioada de 3 luni de training fizic intensiv, dupa care o evaluare la 2 ani. Dr Young spera ca „In cazul in care faza trei a studiului se va termina cu succes, se va aproba aceasta noua terapie la nivel mondial, posibil intre inceputul si mijlocul anului 2015”.

Dr. Young declara ca „Este pentru prima data in istoria omenirii cand a devenit posibila regenerarea maduvei spinarii”, si ca „Rezultatele acestui studiu vor convinge medicii din intraga lume ca nu vor mai fi nevoiti sa spuna pacientilor” „Nu vei mai merge niciodata!